Sulina – orașul

Faleza Dunării

 

Am mai fost de câteva ori în Sulina, ani în urmă. Întotdeauna am rămas cu amintiri plăcute despre acest loc exotic, fără nimic asemănător cu alt oraș românesc.
Împreună cu niște prieteni deveniți elvețieni, am stat două zile pe litoral, în Venus, apoi încă șapte zile în deltă, la Sulina.
Plecat de acasă cu o febră puternică – despre care nu știu de unde a provenit și care a dispărut doar cu ajutorul antibioticelor – am purces la drum. Despre Venus nu am nicio amintire fotografică, vremea fiind mai rece și zgomotul teraselor (fiecare cu muzica ei mai proastă și la volum mai mare decât al celeilalte) m-au țintuit în hotel.
A urmat drumul cu mașina Venus-Tulcea apoi șalupa Tulcea-Sulina. De cum am ajuns vremea s-a îmbunat și au urmat zilele de vacanță adevărate.

Prietenul Mihai Călin ne-a așteptat cu camere curate, un borș de pește și plachie cum numai acolo am mâncat. În aceeași zi am făcut planul vizitelor: Insula Păsărilor (K i se mai zice), Pădurea Letea, Farul Nou, Golful Musura, Canalul Șchiopu, al Bărboșilor și câte și mai câte!.. În plan au fost și câteva zile de plajă la mare.

 

str. a-II-a

Am încercat, când mă simțeam cât de cât bine, să mă scufund în mirosurile și imaginile Sulinei. Am făcut câteva plimbări prin caroiajul de străzi ce reprezintă micul centru de lângă Dunăre, evitând cimitirul și bisericile.

str. a-II-a în faptul zilei

O să mă întorc aici cu plăcere și data viitoare, timpul vacanței ăsteia fiind foarte scurt..
Dar, până atunci, mă apuc să recitesc mica istorie romanțată a Sulinei, romanul lui Jean Bart, Europolis.