De ce film?
De ce film și nu digital?
Pentru că îmi place! Punct.
Acum 6 ani, când am hotărât să încerc mai mult fotografia pe film, mi-am zis: hai să cumpăr aparatul cel mai bun pe care mi-l permit. Am ales M6 de la Leica. Cu un mic împrumut, am reușit. Lucram deja de ceva vreme cu un Konica Hexar RF cu un Voigtlander de 28mm. Deci obiectiv aveam…
Și de atunci, cu toate că am schimbat o serie de aparate digitale, de Leica nu m-am despărțit. Mai ales pentru fotografia de stradă! Mi-am ales ca obiectiv un Summicron de 50mm și asta a fost.
Am citit o grămadă de articole în care se susținea că fotografia pe film este mai ieftină decât cea digitală, că este superioară din punct de vedere tehnic chiar. Aiureli! Costă, domnule! Costă filmul cel puțin, dacă developatul și scanatul îl faci personal.
Iar din punct de vedere tehnic, nici vorbă. Un aparat digital performant bate la fund filmul, cel puțin pe cel de 35mm.

Dar nu asta contează! Altceva contează pentru ca o fotografie să fie bună. Cu totul altceva!
E adevărat, m-am îndrăgostit în timp și de estetica unei imagini realizate pe film. Cu toate imperfecțiunile ei datorate în primul rând scanării. Pentru că, se știe, nu se compară un print digital al unei imagini scanate față de o mărire executată cum trebuie.
Trebuie să-ți placă și procesul de developare, nu trebuie luat ca pe o corvoadă. Este foarte simplu și durează aproximativ 45 de minute, hai o oră cu totul.

Una peste alta, în continuare pentru fotografia de stradă prefer aparatul meu în fața oricărui digital (chiar dacă este un Leica). Nu vreau să intru în detalii față de avantajele unui rangefinder vis-a-vis de orice altceva.
Mă întorc și zic: îmi place și atât! Punct.


Toate imaginile sunt de pe ultimul fim developat & scanat, deci din săptămâna care tocmai se încheie.