Monument – Trent Parke
Un album mult așteptat. Scump, dar fără niciun regret pentru ultimul leuț…
Comanda mea (și plata efectivă) a fost în august 2023, urma să apară a doua ediție și a fost trimisă în decembrie 2023. Datorită Poștei Române nu am primit nicio înștiințare despre pachet, s-a returnat și, după ce am vorbit la editură, mi l-au trimis din nou printr-un serviciu particular. A ajuns, în stârșit!



MONUMENT, semnat Trent Parke, este realizat de editura Stanley Barker (Londra), dimensiunile sunt de 314x251mm, are 294 de pagini îmbrăcate în coperți de piele în relief.
Este un album foto impresionant!
Inspirându-se din Golden Record, un disc de cupru placat cu aur ce a fost inclus pe sonda spațială Voyager de NASA în 1977, coperțile sunt decorate cu diferite simboluri, diagrame, coordonate care au fost imprimate în relief în piele. Deasemenea două figuri umane (masculină și feminină) oferă salutări de pe coperta 4 în timp ce pe cotor sunt cercuri planetare.

Albumul începe cu o fotografie ce se citește drept un cer înstelat pentru ca apoi, în câteva alte fotografii, devine o constelație a moliilor fotografiate noaptea.
Fotograful a început să înconjoare orașul și, ca moliile care urmăresc lumina, a urmărit soarele în timp ce se mișca pe cer, de la colțul străzii la colțul opus. Apoi a început să încetinească viteza obturatorului și să experimenteze cu lumina. Trent Parke foloseste multe role de film până obține fotografia dorită în care lumina, timpul și mișcarea se încadrează perfect. Se joacă cu lumina, se joacă cu timpul.
De fapt, toate fotografiile sunt ca niște experimente reușite!




Albumul conține foarte multe din imaginile celebre ale fotografului australian iar succesiunea precisă a fotografiilor precum și proiectarea și construcția albumului în sine dau dovadă de inovație și mare creativitate. O reușită, zic eu!
Câteva date:
- prima ediție s-a vândut în 7 ore și există spre vânzare (ebay) – de la 250 euro;
- prima ediție cu semnătura autorului (ebay) – de la 1500 euro;
- ediția a II-a, de față, a fost cu transport, TVA și taxe vamale – 120 euro;
- precomandă ediția a III-a (apare în martie 2024) – 95 euro la care se adaugă cele necesare…
Un album foto investiție!
Comments are closed.