Despre fotografia de stradă
Se zice că fiecare fotograf de stradă are definiția lui asupra acestui concept. A mea este simplă: fotografia de stradă reprezintă un instantaneu realizat într-un spațiu public. Oricine poate face fotografie de stradă, cu un ochi format. Nu contează aparatura, nu contează spațiul (oraș mare sau nu), dacă e a/n sau color, important este să nu fie regizată sau supra-procesată.

Un factor important, pe care îmi place să-l aduc des în discuție, este ‘spiritul fotografiei de stradă’. Să mă explic..
Când mă gândesc la fotografia de stradă contemporană se remarcă grupurile in-public.com și upphotographers.com. Da, grupul in-public format prin 2000 s-a spart în două. Majoritatea au migrat către upphotographers, cei mai puriști au rămas în in-public.
Când discuți despre fotografie de stradă contemporană, nu-i poți ignora. Fotografi ca Matt Stuart, Joel Meyerowitz, David Gibson sau chiar Nick Turpin nu pot lipsi dintr-o discuție serioasă despre subiect. Grupul In-public, în varianta inițială, a definit cumva fotografia de stradă de astăzi. Despre ce este vorba? Despre imagini actuale, color în marea lor majoritate, în care există subiect, există o poveste bine conturată. Asta pentru că fotografia fără poveste – în fotografia de stradă mai mult ca oriunde – nu are nicio șansă să rămână în amintirea privitorului mai mult de o zecime de secundă sau cât o dura derularea pe un ecran sau răsfoirea unei reviste ori album. Impactul imaginii trebuie să existe, să fie imediat și, pentru o fotografie bună, să te facă s-o privești cu atenție, să reacționezi. Apoi, funcție de bagajul tău de cultură vizuală, s-o înțelegi, s-o reții poate. Un subiect ambiguu sau prea ascuns primei priviri este ca și inexistent.
Și aici există ‘rețete’ și regulile de bază ale fotografiei se aplică întocmai. Se folosește foarte mult compoziția cu lumină-întuneric și contrast mărit, reflexii cât mai ciudate, juxtapuneri, dialoguri între planul apropiat și cel secund etc. Nu se poate fără rețete, este imposibil să reinventezi roata… Dar spiritul fotografiei de stradă de care vorbeam trebuie să primeze, sa ne atragă povestea, subiectul bun și, cu un pic de noroc, bine surprins din punct de vedere tehnic și estetic.

Sunt mult prea multe fotografii de stradă insipide, fără viață, banale sau dureros forțate. Nu-i nimic, ele reprezintă doar zgura vizuală necesară probabil pentru ca un procent de maximum 5% să rămână pe undeva, nu se știe unde.
Fotografia de stradă contemporană promovată de către cei din upphotographers, din ce se observă, s-a îndepărtat puțin de valența documentară și primează cea abstractă, conceptuală, adică se caută îndeosebi ciudatul, improbabilul. Așa pare la prima vedere, fără un studiu serios din partea mea. Într-un fel căutarea este naturală mai ales în ziua de azi, trebuie să șochezi, să faci privitorul să se uite mai atent etc. Alte mijloace nu ai, nefiind permise procesările grosolane sau aranjarea cadrului. Probabil că ăsta este viitorul, nu știu.
Cu pandemia asta, nu se mai știe nimic despre viitor!

Pentru un portofoiu adevărat de fotografie de stradă îți trebuiesc câțiva ani, spre 20. Abia atunci poți spune că ai câteva imagini cu care să te mândrești și ceri apreciere. Până atunci – muncă susținută!
Comments are closed.