Sfântu
Ce amintiri frumoase am cu locurile acestea…
Mi-am petrecut câteva bune vacanțe aici în copilărie, în anii ’70 și începutul anilor ’80. Veneam cu tata câte 10 zile la aceeași gazdă în fiecare an, Tița și Mihai – el sturionist și ea o bucătăreasă excelentă. Ce vremuri…
Ultima oară când am fost aici a fost acum 9 ani, cu ocazia Paștelui Morților sau de Provodi, cum se zice prin partea locului. Pentru aceeași manifestare am ajuns și anul acesta, între 7 și 11 mai. A fost foarte frumos și am prins o vreme excelentă.
Sfântu Gheorghe deltă s-a schimbat mult față de cel din amintirile mele. Are aceleași străzi din nisip, dar au apărut magazine și a crescut vegetație pe drumul spre mare. În anii ’80 și satul era mai mic iar plaja începea de la unitatea militară și continua peste 2 km. Era, probabil, cea mai lată plajă din Europa. Pentru mine, copilul de atunci, Sfântu era o destinație fantastică.
Drumul l-am făcut cu mașinile până în Mahmudia, de unde am luat vaporul – cursa pasager care exista și pe vremuri. După câteva ore am ajuns la destinație. Este un eveniment important al zilei pentru cei din Sfântu – sosirea vaporului. Aglomerație la debarcader, oameni care îi întâmpină pe cei sosiți, turiști, multe bagaje.
După ce ne-am cazat, am ieșit la plimbare și, în cele 3 zile, am făcut mulți kilometri. În fiecare zi am trecut pe la cimitir, să vedem ce pregătiri se fac pentru evenimnentul de luni. Tot așa, în fiecare zi, am mers spre plajă cu plimbare până în zona unde se varsă Dunărea în mare. Ce loc frumos!
De mâncare nu mai spun nimic… Nu sunt mare amator de pește dar când ajung în deltă, doar pește mănânc și o fac cu mare plăcere.
Vremea a fost superbă, ne-am plimbat mult, am retrăit amintiri dragi – o plăcere!
Pe lângă gazdele foarte cumsecade, toți oamenii întâlniți au fost foarte drăguți.
Obișnuiți cu turiștii, am aflat astfel de la ei o grămadă de informații despre istoria locului, despre viața de zi cu zi.
Iar despre motivul vizitei noastre, despre Paștele Morților, un articol separat este publicat aici.
